joi, 4 februarie 2010

cum se-aude muzica pe masura ce treci prin viata

Eu am o istorie foarte ciudata (uneori chiar rusinoasa) cand vine vorba de muzica. Da, am ascultat si eu Genius si Aqua la viata mea. Coptyil fiind...incerci sa te integrezi.

Prima oara cand am ascultat ceva ce intr-adevar mi-a placut a fost datorita fratelui meu care era roacker convins. La inceput imi bateam joc de el, ca deh, el era nonconformistu, eu eram standardu de calitate. Pana ce odata am fost destul de curios sa vad ce asculta omu asta si m-am fortzat sa ma uit la "Metallica - Whiskey in the jar" cap-coada. Nu m-am chinuit, la jumatatea melodiei eram deja prins. Stiu, e o melodie ciudata pentru a fi considerata "prima dragoste" dar pentru mine a functionat. Am inceput sa caut mai mult, la inceput Metallica, apoi am incercat restul cunoscutilor, Maiden, Judas etc. Eram pasionat, nu intelegeam cum de nu asculta si alti oameni asa ceva. Era perfect.

Toate astea se intamplau in liceu si ma mandresc cu colegii mei care au stiut sa nu ma judece din acest punct de vedere. Nu am fost marginalizat, nu mi s-a reprosat nimic si nu am fost aratat cu degetul. Putini au norocul asta.

Dar gata cu lectia de istorie. Ma concentrez pe alta problema. De-a lungul anilor am ascultat cam tot ce se putea in materie de stiluri muzicale. Am ajuns pana la cele mai indracite, si-mi placeau. Era ciudat sa poti deslusi melodii foarte complexe din cauza vitezei si a brutalitatii cu care erau cantate. E fascinant sa poti asculta o simfonie ascunsa sub sunete de "drujba".

Anii au trecut insa si incep sa nu mai am rabdare, incepe sa fie un efort ascultatul unor melodii mai putin digerabile. Am inceput sa ascult folk, muzica celtica, oldies. Melodii frumoase dar mult mai simple. Melodii care n-au cum sa nu-ti placa decat daca esti total paralel cu viata. Sa fie anii, sa fie monotonia zilnica, sa fie plafonarea? Ma enerveaza gandul asta foarte des. Am ajuns oare inapoi la a fi un bun cetatean? La a ma bucura de chestiile triviale? Mi-e dor de energia pe care o aveam, mi-e dor sa vad oameni pasionati de muzica pe care o asculta, mi-e dor sa urlu si sa transpir la un concert intr-un bar.

I'm being safe again.

Pe de alta parte, cum sa nu te amuzi la melodii de genu':



Sa nu fiu inteles gresit, imi plac la nebunie noile mele orizonturi muzicale, dar mi-e dor de a asculta si descifra chestii mai "grele".

duminică, 24 ianuarie 2010

cum sa uiti de incalzirea globala

Simplu, te bucuri de cauza :D

Mi-am luat carnetul de sofer in septembrie. toate bune si frumoase, de-atunci n-am mai condus. Bine, si scoala o fost o adevarata epopee seculara care a durat 2 ani. Important e ca am iesit de acolo cu curajul si siguranta de sine ca pot conduce o masina. Bun, multora nu li se va parea mare lucru. Dar. Primul meu drum cu masina, singur, fara gram de experienta, 400 de km din care 200 necunoscuti au fost cea mai grozava dezvirginare care o poate avea un om in "cariera" de sofer. Frica de necunoscut, bucuria unui viraj greu luat frumos, prima depasire, prima talpa la podea....nu stiu cati soferi s-au bucurat asa de mult de primul lor drum. Ce-i clar e ca nu mai conteaza puterea, pretul, aspectul, numarul de locuri sau de roti. Da-mi un drum si il mananc!

...clar, urmatorul pas e Transfagarasanul :)